NIACT

6 Dezbatere pe tema intervenției legislative elaborate în proiectul NIAct Vineri, 17 noiembrie 2023, a fost organizată dezbaterea având ca temă intervenția legislativă elaborată în proiectul NIAct. La eveniment au participat peste 40 de persoane, reprezentanți din instituții relevante precum: Consiliul Legislativ, Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Sănătății, Camera Deputațior, Secretariatul General al Guvernului, Avocatul Poporului, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Curtea de Conturi, precum și reprezentanți din Asociația Comunelor din România și Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România. Propunerile de modificări legislative au ca scop actualizarea cadrului legal de integritate în ceea ce privește conflictele de interese, incompatibilitățile și declararea averilor. La elaborarea documentului au colaborat experți din cadrul celor trei parteneri implicați în proiect: Agenția Națională de Integritate, Ministerul Justiției și Transparency International Romania. Dezbaterea organizată vineri reprezintă a treia etapă în procesul de consultare demarat în ultimul an. În prima etapă a fost organizată a sesiune de informare în cadrul Consiliului Național de Integritate pe marginea documentului preliminar.

RkJQdWJsaXNoZXIy MTkwODU3